Mi-am inceput blogul acum o luna cu ambitia de a scrie zi de zi precum sunt zilele de munca, in dorinta de a ma mentine activ intelectual. Nu mi-am pus intrebarea ce voi scrie caci subiecte se gasesc pretutindeni si nici nu am cautat sa-mi elaborez mai intai pe o ciorna ideile - poate ca unele postari nu sunt prea reusite- ci tot ce doream era sa fiu constant. Sambata si duminica sa fie momentul de relaxare.
Ieri am tradat ambitia cu care pornisem la drum caci m-am simtit lipsit de inspiratie, de idei care sa-mi dea ghes de scris sau poate ca o anume comoditate pusese stapanire pe mine. Ma gandeam sa recuperez cu doua postari azi asa ca intr-un exces de zel, dar degeaba mi-am zis ca ziua de 17 nu este prezenta aici. Si iata cum ispitele vietii ne fura placerile intime multumindu-ne cu cele efemere lipsite de substanta. Desigur ca exagerez si ca iau prea in serios aceasta distractie jurnalista insa placuta si ceea ce vreau sa exprim ca o concluzie este ca sunt om si ca orice om mai pendulez catre aparente caci nu este fiinta umana sa nu fi cautat bucuria vietii si sa o gaseasca in lacrimile tristetii.
Cateodata e asa de reconfortant sa realizezi ca esti doar un om normal,ca ai si zile bune,dar si unele mai putin inspirate, pentru ca - nu-i asa - ar putea sa fie toate doar proaste (daca vedem doar partea goala a paharului).Pe de alta parte,e bine sa ridici stacheta cat mai sus, ca sa poti sa-ti ierti cu sufletul impacat cate o nereusita.Eu, cel putin, asa vad lucrurile...
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru toate posturile de la ultima mea vizita!